O betie de cuvinte...

Ruină

2010-12-03T09:20:00.000-08:00

Am construit în mine un templu pentru Hades,

În care umbre şi furii ciocnesc satisfăcute

Zeci de cupe cu otravă;

Otrava stoarsă din blestemata mea iubire pentru tine.

Cu râsete sinistre şi ritualuri sumbre

Fac horă în jurul inimii deja sluţite

Şi o usucă, o-mpietresc mai tare,

O împung cu furcile-nmuiate-n ură.

Am adunat în mine atâta groază şi atâta moarte,

Atâta urlet şi atâta disperare,

Încât din furia mea nemărginită

Nu se mai naşte decât haotica tăcere.

Doar marea am înghiţit-o toată, în ochii plini de răni,

Care acum se revarsă în valuri roşii,

Din retina prea obosită să mai zâmbească

Altei dimineţi fără tine.

O Doamnă

2010-09-08T12:17:00.000-07:00

Paranoia mea, îmbrăcată în albastru marin

Dansează tango

Cu idei din care ţăşneste sânge.

Are corpul unei balerine zbârcite

Şi ochi ucigători

Din care curge verde.

Paranoia mea, e o leoaică

Cu zâmbet de hienă,

Care ţine cursuri gratuite de nebunie.

Învaţă numerele să danseze cu literele,

Ca apoi să se devoreze între ele

Până la ultima unduire.

Paranoia mea, este o doamnă

Cu chip de nimfă

În spatele căreia este înfipt

Un cuţit de vânătoare.

Ecou din alt timp

2010-09-04T12:23:00.000-07:00

Şi totuşi, vezi tu,

Îmi e dor de literele mele.

Ceaţa care nu se mai risipeşte nici la amiză din ochii gri

Le lasă încă să aştepte, proţopite, de cearcănele adânci.

Literele mele pitoreşti se mănâncă acum între ele,

De frică să nu cadă printre cutele vineţii

Şi plânsetul lor îl mai aud doar vag

Ca un ecou din alt timp

Rugându-mă să le salvez.

Şi simt cum se naşte în mine durerea

Ca urletul sfâşietor al unui pian dezacordat.

Sunt un instrument malformat

Înscris pe lista de rebuturi,

Iar literele mele pitoreşti se mănâncă acum între ele.

Pedeapsa indiferentei

2010-08-09T13:43:00.000-07:00

Mă holbam la ea de câteva minute şi oricât de mult aş fi încercat să-mi vin în fire, nu puteam. Am rămas înţepenit pe cele două picioare, care începeau uşor să mi se topească, eclipsat de prezenţa ei. Nu puteam să o concep altfel, decât ca pe o fantasmă. O femeie cu o piele atât de transparentă încât puteai vedea cum globulele roşii se plimbă la braţ cu cele albe prin fiecare venă. Părul ei de culoarea piersicii cădea precum o cortină peste umerii goi, până în dreptul feselor ei perfecte. Avea nişte ochi stranii, de o culoare indecisă, iar din buzele ei mari cărnoase aveai impresia că ţâşneşte sângele.
La început m-am gândit ca ea este doar rodul fanteziilor mele, dar nu era aşa. Era cât se poate de reală. Mă privea tăcut şi intens, sprijinită de biroul meu. O femeie pentru care nu s-au găsit cuvinte ca să o descrie, goală, în faţa mea, iar eu nu puteam spune nimic. Îmi transmitea prin acea tăcere apăsătoare că ştie cine sunt, ce fac, şi mai mult de atât, exact ce gândesc. Într-un final îmi fac curaj să vorbesc cu ea, destul de bâlbâit şi foarte confuz:
- Bună seara!
- Bună seara! îmi spuse ea aproape maşinal, fără să mă scape din ochi.
- Cărui fapt datorez prezenţa dumneavoastră?am intrebat-o eu, dându-mi apoi seama ca un idiot, cât de banală şi formală a fost întrebarea.
- Nici unui fapt, a răspuns ea, la fel de maşinal ca şi înainte.
- Vă pot ajuta cu ceva? am intrebat-o cu o oarecare jenă în glas, care se transforma uşor în frică, fără să îmi pot explica acest lucru.
- Da, îmi răspunse zâmbindu-mi parşiv, am nevoie să îmi dai ceva.
- Eu? eram bulversat. Dar eu nu am nimic, ce v-aş putea oferi?
- Ai exact ce vreau eu. Un lucru pe care tu nu îl preţuieşti şi nu vreau să îl laşi să se piardă. Tu oricum nu ai nevoie de el şi mi-l vei da mie.
- Ce anume? Nu înteleg ce îmi cereţi, devenisem din ce în ce mai agitat, aproape isteric.
- Vei înţelege, îmi spuse ea zâmbindu-mi seducător. Vreau tinereţea ta!
- Poftim??? Cum adică tinereţea mea? Nu e un bun pe care să îl cumperi sau să îl vinzi.
- Pentru mine este. Se apropia de mine uşor, precum o umbră, până a ajuns la câţiva centimetri în faţa mea. Îmi vei da tinereţea ta pentru un sărut. Acestea au fost ultimele cuvinte, după care ne-am sărutat prelung, călătorind din paradis în iad şi înapoi, nemasimţindu-mă în trupul meu, levitam undeva în afara timpului.
A doua zi m-am trezit foarte obosit, cu o durere îngrozitoare de cap şi o stare asemănătoare celei de mahmureală. M-am ridicat destul de greoi să ma duc la toaletă şi în drum spre, mă tot gândeam la visul ciudat de seara trecută. Ajungând în baie am avut un şoc. Oglinda îmi dezvălui că nu fusese doar un vis: eram un tip cu 30 de ani mai bătrân, cu părul grizonat şi pielea zbârcită. Eram un suflet tânăr închis în corpul muribund al unui bătrân. Îmi vândusem tinereţea pentru un sărut...

Atac de panică

2010-08-02T14:11:00.000-07:00

Aseară m-a vizitat Moartea,

A fost a doua oară când ne-am întâlnit.

Data trecută nu mi-a spus nimic,

Era umflată şi gâtul înfăşurat în spini

Nu îi dădea voie să mă avertizeze.

Seara trecută a venit la mine plângând,

Tremura toată, în spasme sacadate şi necontrolate

Fierbând ca un vulcan gata să explodeze,

Şi a explodat în cele din urmă,

S-a împrăştiat în bucăţi enorme de vomă şi ură...

Sentimentul ei spasmodic de panică s-a lipit de mine

Şi mi-a lăsat cratere adânci în tot corpul.

Aseară, Moartea a venit la mine să o salvez,

M-a desemnat pe mine singurul urmaş

Care-I va duce în continuare

Viaţa Ei din moarte...

Rabdare...

2010-07-11T06:07:00.000-07:00

Aşteaptă-mă la marginea mării

Cu apusul, votca şi ţigările în rucsac.

Ai grijă până mă întorc de cele două stele

Pe care le-am găsit când când căutam scoici,

Ţi le-am ascuns înainte să plec, în cămaşa maro,

Sunt în pachetul de ţigări înfăşurate în alge.

Aşteaptă-mă la marginea mării

Pe banca de os de lângă epavă.

Ţi-am lăsat sub ea regretul zilei

Şi bucuria celui mai frumos răsărit împreună.

Lângă ţi-am lăsat o pană de pescăruş, o pensulă

Şi o scrisoare goală semnată.

Aşteaptă-mă la marginea mării

Pe partea de epavă desenată

Cu jumătate de curcubeu în furtună.

Aşteaptă-mă la marginea mării

Să terminăm tabloul.

Renegare

2010-06-08T11:32:00.000-07:00

Azi nu!

Azi nu mai vreau să mă accept,

Nici pe mine, nici pe voi.

Azi este apogeul morţii mele

În lumea asta moartă,

Cu străzi de poezie

Ornate la fiecare intersecţie

Cu statui în proză.

Azi nu mai vreau oameni insipizi şi stafidiţi

Care vorbesc în rime şi gândesc gunoi.

Azi nu mai pot fericirea.

Din cerul care mi sparge în tâmple

Când pământul mă soarbe câte puţin la fiecare pas

Încerc să vreau să mai visez.

Azi nu vreau timp.

Azi nu vreau să simt că nu simt.

Azi nu vreau să gândesc.

Azi gândurile mi-au evadat

Din celulele echilaterale

Cu bare mâncate de rugina nimicului.

Azi sunt versul fără ritm şi rimă,

Fără idee şi substanţă.

Azi nu mai vreau să mai trăiesc în moarte.

Azi vreau să mă renasc.

Azi, vreau să fiu vie!

Nevroză

2010-05-06T04:22:00.000-07:00

Suntem înfăşuraţi în suluri de umbre.

Din spatele tapetului cu trandafiri

Şerpii ţipă lacomi şi înfometaţi

Sugrumându-ne fiecare nerv.

Eu vreau să mă ascund în tine,

Tu mă primeşti cu un râs isteric,

Mă strângi în braţe violent

Şi mă sufoci cu vise.

Ochii roşii de şobolan turbat

Îţi sticlesc agitat şi sinistru.

Eşti bolnav de prea multe iluzii.

Mă sfâşii în mii de bucăţi

Până rămân doar o idee.

Tu te transformi în şarpe...

Eu rămân agăţată în haina

Aruncată la marginea drumului.

Cea de pe urmă moarte

2010-04-15T11:38:00.000-07:00

Uitasem cât de plăcut se simte ploaia,
Cum fiecare picătură vrea să îşi facă loc în tine
Şi să respiraţi împreună.
Uitasem cât de frumoşi sunt copacii înfloriţi,
Uitasem cum se aude liniştea într-un oraş aglomerat,
Uitasem cum să merg sau să mă plimb
Când totul în jurul meu e fugă.
Uitasem să mai zâmbesc,
Uitasem să mă mai ascult,
Uitasem cum e să joci teatru în culori,
Uitasem să văd sclipirea din fiecare suflet,
Uitasem să mai visez păpuşari fericiţi,
Uitasem cum arată fluturii în palmele protectoare ale piticilor,
Uitasem cum e să nu şti nimic.

Uitasem cum e să fii singurul muribund liber.

La capat de curcubeu

2010-03-30T13:06:00.000-07:00

Norii se plimbă haotic,

Contrastând cu visele noastre mâncate de vreme,

Iar din ochii tăi negri încep să curgă ploi acide

Şi să fulgere cu semne de întrebare.

Mă simt atât de neputincioasă.

Aş vrea să mai am puterea sa te strâng în braţe, să te sărut,

Să te salvez de tine…

Dar noi am început deja să ne descompunem în amintiri.

Suntem morţi şi prea obosiţi să mai vedem asta.

Ecoul ultimului tunet, se sparge undeva în zare de curcubeu.

Ielele

2010-02-15T09:00:00.001-08:00

Sunt cele care iti zambesc complice,
Care te plimba din rai in iad si inapoi,
Sunt cele care te vrajesc cu trupul si miscarile lor de felina
Si de care te indragostesti fara sa vrei si iremediabil.
Sunt cele care iti fura amintirile si viata
Si apoi, cu un suras draconic, iti spun ca va fi bine.
Sunt tot ce stii tu despre frumos.
Cele care te fac sa visezi si sa traiesti intens,
Cele care iti fura tot ce ai de oferit
Si care la sfarsit pleaca, lasandu-te singur si gol de sentimente.
Sunt ele...monstrii cu chip de copile.

Minciuna realitatii

2010-01-22T11:40:00.000-08:00

Staţionez într-o stea la marginea orei.

Mă plimb printr-o realitate paralelă

Orbecăind printre cioburi de stea să aflu adevărul.

Minciuna ta e adevărul meu incontestabil

Ca un schelet ce aleargă după suflet.

Sunt un vânător de sentimente,

Fur vise şi iluzii şi le vând la suprapreţ,

Fac bişniţă cu viaţa să mai cumpăr timp.

Dar viaţa nu mă aude, timpul nu mă mai vede

Şi nici nu mai am bani.

Realitate

2009-10-18T10:20:00.000-07:00

Ne pierdem pe noi în ceilalţi,

Dar nu putem trăi fără ei.

Ajungem să trăim prin ei şi ne pierdem iar.

E un joc vicios care nu ne duce nicăieri.

Stagnăm. Ne dorim ce nu avem sau nu putem atinge,

Avem ce voiam, dar nu ne ajunge,

Nu se poate mai mult?

Ba da, cât eşti dispus să plăteşti?

A păcat, ne pare rău, dar acestea sunt regulile,

Vin odată cu viaţa, şi ea însăşi e preţul.

Eu zic să nu ne mai lamentăm atât,

Oricum totul se vinde, se cumpără şi se plăteşte.

Hai să cumpărăm fericirea!

Licitaţia începe de la un suflet…

Dă cineva mai mult?

Nepăsare

2009-10-18T10:18:00.000-07:00

Putrezeşti lângă mine, în patul acesta slinos,

Te descompui de ceva vreme, dar încă n-ai murit.

Ţipă sufletul în tine că vrea să plece, dar nu-l laşi,

Îţi e frică să îi dai drumul, să nu rămâi singur.

Preferi doar să mai vorbeşti din când în când

Cu viermii care colcăie prin mintea ta, mâncată deja pe jumătate.

Griuri colorate

2009-10-18T10:13:00.000-07:00

Albul fiinţei tale se amestecă cu negrul minţii mele putrezite.

Griul atât de închis îmi provoacă nişte convulsii greu de stăpânit,

Îmi vine să-ţi pun un colier împletit în jurul gâtului,

Dar ochii tăi sticloşi îmi taie suflul

În lumina felinarului cu lumină gri.

Sunt bolnav de atâtea griuri colorate.

Obsesia îmi joacă feste, mă hipnotizează,

Mă pierd prin ea şi apoi…cad.

Trăiesc în filmuleţe alb-negru rulate pe un diapozitiv sadic,

Care îmi strică filmul, îl rupe şi îl asamblează altfel…îl face gri.

Eu nu vreau să fiu nici alb, nici negru şi nici gri,

Eu vreau culori…şi totuşi,

Uitându-mă la tine, mă văd pe mine,

Un gri colorat într-o lume alb-negru.

Călătorie

2009-08-21T12:46:00.000-07:00

Scările se scufundă sub picioarele mele de lut,
Iar mâna mi se zbate speriată pe peretele gri
Încercând să te găsească.
Eşti acolo, în întuneric, mă priveşti îngândurat,
Îţi simt privirea îngrozită şi mirosul înţepător de mosc.
Ai vrea să mă apropii, dar totuşi mă îndepărtezi...
Pe zi ce trece tu-mi eşti tot mai departe,
Deşi ne desparte doar viscolul şi-o noapte.
Azi eşti încă aici,
Staţionezi pe partea dreaptă a sufletului meu...

Ploaie de vara

2009-07-12T14:23:00.000-07:00

Camera e prea mica.
Ma sufoc, ma zbat sa supravietuiesc intre peretii plini de mucegai.
Lampa ma orbeste cu lumina ei cenusie, iar afara se aude ploaia.
Picaturile de apa se pierd prin mine,
Ne contopim...ele imi apasa tamplele,
Imi blocheaza sufletul, ma lasa oarba si speriata in mijlocul ploii,
Imi invadeaza creierul subrezit de trecerea furtunilor de vara.
Ma lasa singura, abandonata pe o strada laturalnica a proprie-mi minti,
Uda, pierduta, desfigurata, terifiata de puterea lor, de rautatea lor.
Ma ataca, ma rapesc, ma duc pe meleaguri straine si uitate.
Ar vrea sa ma iubeasca,
Ar vrea sa ma venereze, dar sunt prea rele.
Si ma doare...
Nu mai pot suporta...plang, urlu, dar nu ma aude nimeni.
Doar sufletul se zbate in mine...dar l-au prins,
Nu ii dau voie a iasa...
L-au inecat in furtuna de stropi a timpului...

Astă vară

2009-07-11T14:11:00.000-07:00

Libertate şi ţigări,
Trenuri, prieteni de-un drum şi marea.
Valurile cu poveste lor,
Mereu alta,
Întotdeauna la fel de îndepărtată.
Scoica ce s-a contopit cu piciorul tău,
Algele care ascund şi pansează rana,
Pistruii de pe cerul negru
Care se oglindesc în ochii tăi adânci,
Nisipul care te fură
Şi marea care te îneacă.

Totul e doar libertate,
Iar libertatea mea eşti tu.

Noroi...

2009-06-19T14:08:00.000-07:00

Fericirea nu rasare din spatele blocurilor
Si nici din canelele cu parfum gretos de jeg.
Fericirea nu mai e intr-un tramvai spre gara,
Nu o sa mai gasesti pe tarabe la talcioc,
Nu o mai vezi pe strazile prafuite si pline de noroi.
Fericirea nu mai e ascunsa intr-o groapa in asfalt
Sau intr-o haina veche uitata pe cuierul unei cafenele ieftine si slinoase.
Fericirea a ajuns doar o tigara
Ce arde mocnit si singura,
Lasand in urma doar scrumul vechilor taceri
Si fumul tristelor apusuri.

Ignorare...

2009-05-27T12:30:00.000-07:00

Visele...de curand am fost la o dezbatere ce se adresa carierei, si faptului ca in viata trebuie sa iti urmezi visele si sa faci ceea ce iti place. Dar ce sunt pana la urma visele? Si cum iti dai seama ce iti place? Si oare cum iti poti urma visele intr-o lume materialista in care banii sunt mult mai importanti decat idealurile, sperantele, sufletul? De ce avem nevoie de bani ca sa fim fericiti? De ce nu putem trai din bucuria pe care o aduce faptul ca facem ceea ce ne pace? Sau de ce nu putem sa traim din iubire? Pentru unii probabil sunt intrebari retorice, pentru altii intrebari ce au un raspuns transant: visele nu tin de foame, iar iubirea nu mai exista, asa ca de ce sa ne pierdem vremea alergand dupa ceva utopic sau ceva ce nu e productiv.
Societatea ne inhiba, ne face sa ne pierdem visele, sa ingropam iubirea, sa castigam bani ca sa ii cheltuim pe diverse porcarii, sa ne casatorim cu x sau cu y pentru ca are un cont frumos in banca. Devenim snobi, superficiali, aroganti...anonimi, intr-o lume mai anonima decat a fost vreodata.
Daca as intreba un om ce este calea cea dreapta, probabil mi-ar spune ca sunt nebuna si sa imi vad de treaba...oare chiar asa sa fie? sa fiu nebuna?...calea cea dreapta eu cred ca e visul fiecarui om...un drum lung, greu, obositor, la capatul caruia te asteapta un apus de soare plin de culori vii, de stele ce stau sa apara si sa iti zambeasca...si marea...marea care iti aduce cu fiecare val alta poveste, pe care tu le asculti obosit, dar fericit pentru ca ai facut in viata ceea ce ti-a placut si te simti implinit.
Ne-am pierdut identitatea pentru ca ne e frica sa fim noi insine, ne e frica de ce putem face, alegem drumul scurt din viata noastra...fara complicatii, fara compromisuri, fara dezamagiri sau realizari, doar comoditate, doar Singuratate.
In final realizam ca suntem singuri si frustrati, dar avem bani...poti cumpara un suflet cu banii? Iti poti alina singuratatea?...Ai toata viata inainte...urmeazati visele si nu uita sa iubesti...

Viata ca un film prost...

2009-04-23T12:41:00.000-07:00

Viaţa...ce poate fi mai frumos decât să fi om? Să te bucuri de zâmbetul unui copil, să râzi la glumele proaste ale prietenilor, să plângi când cineva drag ţie pleacă, să ai emoţii pentru că se apropie bacul şi multe alte stări. Însă în toată marea asta de sentimente ai momente în care te simţi copleşit, epuizat. La şcoală dormi pe bancă, eşti pierdut(ă) în lumea ta sau pur şi simplu nu îţi mai pasă; acasă ai tăi se ceartă din orice fleac ca doi copii de grădiniţă, de îţi vine să îi dai cap in cap (ar fi tentant, dar preferi să pleci şi să ai conştiinţa curata); de prieteni nici nu cred că mai avem ce spune. Până şi ei, cei care ar trebui să te înţeleagă şi să îţi fie mereu aproape, te consideră un/o crizat(ă) psihopat(ă) şi îţi spun că ar trebui sa îţi revizuieşti comportamentul, altfel rişti să rămâi singur(ă).
Ajunge la un moment dat să nu îţi mai pese de nimic, lucrurile încep uşor dar sigur să scape de sub control şi când credeai că mai rău de atat nu se poate, începi să regreţi că ai spus asta vreodată.
Realizezi în cele din urmă că ai rămas singur(ă), nu poţi evita inevitabilul. Prietenii tăi au dispărut ca prin magie şi începi sa te gândeşti dacă ai avut aşa ceva. Cu fiecare zi ce trece te afunzi şi mai tare în rutină: dormit, trezit, mâncat, şcoală, casă, mâncat, citit (poate), dormit, iar depresia este singura care ţi-a mai rămas alături în toată nebunia aceasta, pe care te chinui atât de tare să o înţelegi, însă fără niciun rezultat favorabil.
Dacă tot ai rămas singur(ă) începi să gândeşti. Proastă iniţiativă, dar pe cît de proastă pe atât la îndemână. Meditezi asupra propriei existenţe, îţi pui tot felul de întrebări din diferite domenii, filozofezi despre viaţă şi ca din întâmplare parcă, ajungi la concluzia că viaţa e nici mai mult, nici mai puţin decât un film. Al tău e un film prost ce-i drept, dar totuşi unul.
În descoperirea ta însă îţi dai seama ca viaţa e mult mai complexă decât un film. În lumea reală nu poţi să mai tragi o dublă pentru că ai greşit la examen şi vrei sa repari asta, nu poţi să ştergi vorbele spuse aiurea şi la nervi, nu poţi să dai timpul înapoi. Poţi doar să mergi înainte şi să alegi să fi un actor în filmul prost şi imperfect al vieţii, şi nu un simplu spectator...

2009-04-15T13:34:00.000-07:00

Dezamagire...

2009-04-10T13:54:00.000-07:00

Scarbit, plictisit, dezamagit, te pierzi in marea de idei si ganduri...uiti ce vrei, renegi tot ceea ce esti, iti aprinzi o tigara si zambesti...esti liber de acum...ai pierdut tot, desi nu aveai nimic...sau poate aveai?te aveai pe tine, dar oare asta esti tu cu adevarat? nu e doar o masca infecta pe care o porti de dragul celorlalti? ,,de dragul celorlati''...ce cuvinte, aproape fara nici un sens. care ceilalti? care drag?...totul e o iluzie. Tu esti o iluzie...te-ai negat atat amar de vreme. ca sa ce? sa nu fi singur? sa ai zambete ipocrite si false prietenii? unde esti tu? ai senzatia ca te-ai pierdut, dar te-ai regasit vreodata?...in mintea ta zboara tot felul de idei si scenarii, ti-ai pierdut increderea in sine, parca tot ceea ce obisnuiai sa faci nu mai e destul de bun, nu mai e destul de frumos...tu nu mai esti frumos sau asa ai impresia...o melodie te face dintr-o data sa iti dai seama ce om sensibil esti...oare asta sa fi tu?da...esti un om sensibil, tacut, placut, inteligent, dar nu pentru cei ce te inconjoara acum...pentru alti oameni, pe care poate nu ii vei cunoaste niciodata...oricum tigara ti s-a fumat singura gandindu-te la diverse, dar iti mai aprinzi una...pe asta o sa o savurezi...e tigara prin care sarbatoresti un nou inceput...te sarbatoresti pe tine pentru ca ai renascut si usor, usor vei incepe sa te cunosti, sa fi tu insuti, iar visele si sperantele tale se pierd in oceanul amintirii de acum...

Haos

2009-03-18T13:15:00.000-07:00

Rătăcită pe un singur drum,
Mă tot lovesc de pereţii raţiunii.
Hoinăresc aiurea prin viaţă,
Hotărâtă să ajung acolo
Unde stelele mor şi renasc
Din praful infinit al nemuririi.

Un gând mă poartă pe aripile sale
Spre visul mult râvnit şi trist,
Acolo unde din apusul soarelui
Răsare grandioasă luna.

Şi merg, şi tot înaintez
Spre abisul plin de întuneric şi necunoscut,
Acolo unde în marea de linişte miroase a haos...

2009-03-17T15:00:00.000-07:00

Stau si ma gandesc cateodata de ce am tendinta de ai alunga pe toti cei dragi mie...de ce imi e atat de greu sa am incredere in oameni...de ce imi e frica sa nu devin vulnerabila...de ce am devenit din ce in ce mai tacuta si mai inchisa in lumea mea...de ce iubesc, de ce sunt trista, de ce plang, de ce am uitat sa zambesc...de ce m-am pierdut candva si daca oare a meritat...atat de multe intrebari si doar un singur raspuns...de ce?...pentru ca sunt om si imi e frica...imi e frica de mine, de ceilalti, de singuratate, de tine, de noi, de tot ceea ce ma inconjoara...atat de multe vise, sperante si planuri, dar totusi atat de putine realizari...viata e ca un joc de sah...un lung sir de mutari gresite, dar cu mici portite de scapare pentru a reintra in jocul atat de tulbure al vietii...sunt ratacita pe un singur drum si ma lovesc din ce in ce mai des de zidurile ce imi ies in cale pentru ca nu mai stiu sau nu mai vreau sa le ocolesc...si astept...astept sa vina cineva sa imi intinda o mana de ajutor si sa ma salveze in cele din urma de mine insami...

2009-03-02T03:43:00.000-08:00

Crima

2009-01-13T13:32:00.000-08:00

Ma plictisesc teribil...
Aceleasi ganduri, aceleasi rezolvari,
Mereu acelasi scop.
Inca o obsesie la activ,
Inca o crima agatata la dosar,
Inca o pedeapsa de savarsit.
Imi duc Crucea Sudului
Pe un drum doar de mine stiut,
Ma complac in durere
Cand adom pe spini
Cu amintirea sfasiata
De-al dorului venin.
Ma trezesc in lacrimi,
Lacrimi pure, pline de cianura.
Otrava visului di ceata
Plina cu iubiri, doruri si iluzii
Ma ameteste pana la nefiinta.
Sunt un mort cu ganduri si emotii...

Noi, cei nefericiti...

2009-01-13T11:23:00.000-08:00

Noi...oamenenii...ne bucuram atat de tare la aprecierile celorlalti...cand seful iti spune ''ai scris un articol nemaipomenit'', sau prietenul ''ce bine arati azi'' sau amicii cand iti spun ''esti un prieten de incredere''...intotdeauna ne trebuie aprobabrea celorlalti pentru ceea ce suntem sau ceea ce facem...suntem snobi, rautaciosi,ipocriti, parsivi, persuasivi, egoisti, dar se spune ca avem si calitati...putem fi buni, iubitori, inteligenti, prieteni pe care te poti baza si la bine si la rau, insa mereu avem conditia ca toata acestea sa se reintoarca, precum un bumerang si consideram ca asta e viata si ca fericirea nu e atat de greu de gasit pe cum se zvoneste...defapt superficialitatea noastra ne impiedica sa ne dam seama cat de patetici suntem cu adevarat...nu avem incredere in noi insine, suntem mereu despartiti de ziduri mult prea groase de ceilalti deoarece consideram ca inexistenta lor ne-ar face vulnerabili, cautam fericirea in ceilalti sau in carti, muzica, arta, care pana la urma tot de oameni sunt facute...suntem prea orbi pentru a realiza ca fericirea exista in fiecare dintre noi...vrem prea mult cateodata si lucrurile frumoase trec pe langa noi, ne fac cu mana si merg mai departe, pentru ca nu e frumusetea de care aveam poate nevoie, era prea mediocra pentru standardele noastre...mergem prin cafenele, facem din fericire un subiect filozofic, ne dam destepti ca nu exista, ca e doar o iluzie, asta pentru ca ne-am obisnuit sa traim din iluzii si pentru iluzii...suntem atat de opaci incat nici macar zambetul unui copil nu ne mai bucura sau primavara care umple aleile cu o multitudine de copaci infloriti in felurite culori...de ce? n-am avut timp sa reflectam atat de mult asupra subiectului pe cat credeam...e mai simplu sa dam vina pe socitate, pe vremurile in care traim, pe probleme existentiale si sa negam cu desavarsire fericirea...ne credem maturi si trecuti prin viata, avem teancuri de studii si cariere impresionante, ne consideram realizati si asta e tot ceea ce conteaza...si in final, batrani si ursuzi, ne uitam inapoi, la tot ce a fost si simtim ca ceva lipseste totusi desi am facut tot ceea ce ne-am propus...in toata fuga noastra egoista prin viata am uitat de noi si de ceea ce era cu adevarat importat...si...chiar si atunci, spunem ca fericirea nu exista, iar cei care au gasit-o considera ca este o iluzie pentru suntem prea indoctrinati ca sa credem altceva si totul se repeta pana in cel din urma ceas...

Pareri si impresii

2008-12-27T13:36:00.000-08:00

Plini de iubire ai zice ca suntem,
Dar dispretul din ochi ne tradeaza...
Nimeni nu a mimat vreodata iubirea
Mai bine decat am facut-o noi.

Un amalgam de simtaminte si emotii
Ne invaluie de Nicaieri...
Dar adevarul e undeva la mijloc,
Ascuns intr-o gluma...

Batrani si fericiti parem a fi astazi,
Dar impresiile intotdeauna inseala.
Am trait o viata prea falsa.
Am jucat dragostea la poker
Inca din prima zi in care ne-am cunoscut.

Am trait degeaba...

I just want you to know who i am...

2008-12-16T12:30:00.000-08:00

Marti...

2008-12-15T11:59:00.000-08:00

E tarziu...
Am iar mainile reci...
E o emotie ce ma strabate,
Un gand nebun si singur,
E un drum lung si anevoios,
...n-are rost.

E tarziu...
Inima e iar gheata...
E o amintire de mult uitata,
Un vis mult dorit,
E o pedeapsa prea lunga si dureroasa,
...n-are rost

E tarziu...
Capul iar ma doare...
E un vartej de amintiri si vise,
O gaura neagra a sperantei,
E o zi proasta intr-o Marti...
E tarziu...n-are rost.

Your love means everything...

2008-12-14T14:51:00.000-08:00

regele neincoronat al lumii...

2008-12-14T14:01:00.000-08:00

e putin trecut de ora 12...sunt la granita dintre ieri si azi, si cu toate acestea in vin in minte tot felul de intrebari pentru maine...sunt constransa de prea multe ganduri, vise prea marete si sperante pierdute...azi traiesc in ieri, maine voi trai in azi si tot asa, lantul nu se va schimba niciodata...defapt e gresit spus niciodata...sa zicem doar pentru moment... o data si o data o sa apara cineva si va rupe lantul...ieri nu o sa mai existe, nici azi si nici maine, timpul nu o sa mai fie sa imi mai framante gandurile, trairile, sentimentele...se va opri sau cel putin imi va da falsa impresie...ma va lasa sa fiu fericita, pentru un timp desigur, si cand va considera ca m-am rasfatat destul ma va arunca din nou in negura realitatii, a ceasurilor ce ticaie in nestire, a orelor ce trec prea greu, a zilelor ce par nesfarsite, a anilor ce dor atat de tare...timpul se va razbuna pentru clipa mea de desfatare, cu nopti de nesomn, saptamani si luni de asteptare...ma va tine blocata in acele lui de ceasornic ce ma vor trezi in fiecare zi la ora 6:30 fix ca sa merg la munca, sa imi respect rutina de fiecare zi in ritmul prea fad al minutelor...eternitatea pare atat de mica cand sunt fericita, cand timpul nu ma sacaie, cand dragostea miroase a flori de primavara...fericirea e o clipa, o secunda, un mare mister, un moment de neatentie al timpului, adevaratul si incontestabilul rege al lumii...cand ma va descoperi, ma va inchide in inchisoarea lui, Inchisoarea Vietii, si lantul se va reface pana cand timpul meu va trece in alte dimensiuni, dar el nu ma va lasa niciodata singura, ma va urmari mereu din umbra...si ieri si azi si maine...

O tigara...

2008-12-14T09:44:00.000-08:00

O tigara...
Ce e o tigara?
O tigara e o casuta,
Unde lumina este mereu aprinsa.
Un horn pe care iese mereu fum.
O placere prea vicioasa, tuberculoasa.
O eliberare a spiritului.
O tigara e un om.
Prea bolnav, dar fericit...
O scanteie intr-o zi innorata,
Un refugiu al gandirii, mintii,
Cu un rezultat cam fad.
O amintire inca vie,
Un suras prea amar,
Un drum pe care ratacesti neincetat, ametit
Cu timpul transformat in obsesie.
O tigara e un prieten
Mereu tacut, dar ascultator.
Un vis mult prea costisitor,
Cam cat o viata.
Iar in final...

...Visul e topit.

Francisc Goya - Nostalgia...

2008-12-14T09:01:00.000-08:00

litere, cuvinte, propozitii, ganduri...

2008-12-14T07:08:00.000-08:00

,,Defectul tuturor oamenilor este ca asteapta sa traiasca, deoarece n-au curajul fiecarei clipe...toti invatam sa traim dupa ce nu mai avem nimic de asteptat, iar cand traim nu putem invata nimic, fiindca nu traim in prezentul concret si viu, ci intr-un viitor fad si indepartat...''

Cu acest citat im voi incepe activitatea pe noul blog...cititi-l cu mare atentie, s-ar putea sa va dea ceva de gandit...si pentru ca este primul articol o sa va ajut putin, in caz ca nu ati sesizat deja ideea principala a fragmentului...

Sunteti pregatiti sa traiti?...sau mai bine spus...Ati fost pregatiti vreodata?...