Norii se plimbă haotic,
Contrastând cu visele noastre mâncate de vreme,
Iar din ochii tăi negri încep să curgă ploi acide
Şi să fulgere cu semne de întrebare.
Mă simt atât de neputincioasă.
Aş vrea să mai am puterea sa te strâng în braţe, să te sărut,
Să te salvez de tine…
Dar noi am început deja să ne descompunem în amintiri.
Suntem morţi şi prea obosiţi să mai vedem asta.
Ecoul ultimului tunet, se sparge undeva în zare de curcubeu.
