Azi nu!
Azi nu mai vreau să mă accept,
Nici pe mine, nici pe voi.
Azi este apogeul morţii mele
În lumea asta moartă,
Cu străzi de poezie
Ornate la fiecare intersecţie
Cu statui în proză.
Azi nu mai vreau oameni insipizi şi stafidiţi
Care vorbesc în rime şi gândesc gunoi.
Azi nu mai pot fericirea.
Din cerul care mi sparge în tâmple
Când pământul mă soarbe câte puţin la fiecare pas
Încerc să vreau să mai visez.
Azi nu vreau timp.
Azi nu vreau să simt că nu simt.
Azi nu vreau să gândesc.
Azi gândurile mi-au evadat
Din celulele echilaterale
Cu bare mâncate de rugina nimicului.
Azi sunt versul fără ritm şi rimă,
Fără idee şi substanţă.
Azi nu mai vreau să mai trăiesc în moarte.
Azi vreau să mă renasc.
Azi, vreau să fiu vie!
