O Doamnă

Paranoia mea, îmbrăcată în albastru marin

Dansează tango

Cu idei din care ţăşneste sânge.

Are corpul unei balerine zbârcite

Şi ochi ucigători

Din care curge verde.

Paranoia mea, e o leoaică

Cu zâmbet de hienă,

Care ţine cursuri gratuite de nebunie.

Învaţă numerele să danseze cu literele,

Ca apoi să se devoreze între ele

Până la ultima unduire.

Paranoia mea, este o doamnă

Cu chip de nimfă

În spatele căreia este înfipt

Un cuţit de vânătoare.

Ecou din alt timp

Şi totuşi, vezi tu,

Îmi e dor de literele mele.

Ceaţa care nu se mai risipeşte nici la amiză din ochii gri

Le lasă încă să aştepte, proţopite, de cearcănele adânci.

Literele mele pitoreşti se mănâncă acum între ele,

De frică să nu cadă printre cutele vineţii

Şi plânsetul lor îl mai aud doar vag

Ca un ecou din alt timp

Rugându-mă să le salvez.

Şi simt cum se naşte în mine durerea

Ca urletul sfâşietor al unui pian dezacordat.

Sunt un instrument malformat

Înscris pe lista de rebuturi,

Iar literele mele pitoreşti se mănâncă acum între ele.