joi, 6 mai 2010

Nevroză

Suntem înfăşuraţi în suluri de umbre.
Din spatele tapetului cu trandafiri
Şerpii ţipă lacomi şi înfometaţi
Sugrumându-ne fiecare nerv.
Eu vreau să mă ascund în tine,
Tu mă primeşti cu un râs isteric,
Mă strângi în braţe violent
Şi mă sufoci cu vise.
Ochii roşii de şobolan turbat
Îţi sticlesc agitat şi sinistru.
Eşti bolnav de prea multe iluzii.
Mă sfâşii în mii de bucăţi
Până rămân doar o idee.
Tu te transformi în şarpe...
Eu rămân agăţată în haina
Aruncată la marginea drumului.