Pedeapsa indiferentei

Mă holbam la ea de câteva minute şi oricât de mult aş fi încercat să-mi vin în fire, nu puteam. Am rămas înţepenit pe cele două picioare, care începeau uşor să mi se topească, eclipsat de prezenţa ei. Nu puteam să o concep altfel, decât ca pe o fantasmă. O femeie cu o piele atât de transparentă încât puteai vedea cum globulele roşii se plimbă la braţ cu cele albe prin fiecare venă. Părul ei de culoarea piersicii cădea precum o cortină peste umerii goi, până în dreptul feselor ei perfecte. Avea nişte ochi stranii, de o culoare indecisă, iar din buzele ei mari cărnoase aveai impresia că ţâşneşte sângele.
La început m-am gândit ca ea este doar rodul fanteziilor mele, dar nu era aşa. Era cât se poate de reală. Mă privea tăcut şi intens, sprijinită de biroul meu. O femeie pentru care nu s-au găsit cuvinte ca să o descrie, goală, în faţa mea, iar eu nu puteam spune nimic. Îmi transmitea prin acea tăcere apăsătoare că ştie cine sunt, ce fac, şi mai mult de atât, exact ce gândesc. Într-un final îmi fac curaj să vorbesc cu ea, destul de bâlbâit şi foarte confuz:
- Bună seara!
- Bună seara! îmi spuse ea aproape maşinal, fără să mă scape din ochi.
- Cărui fapt datorez prezenţa dumneavoastră?am intrebat-o eu, dându-mi apoi seama ca un idiot, cât de banală şi formală a fost întrebarea.
- Nici unui fapt, a răspuns ea, la fel de maşinal ca şi înainte.
- Vă pot ajuta cu ceva? am intrebat-o cu o oarecare jenă în glas, care se transforma uşor în frică, fără să îmi pot explica acest lucru.
- Da, îmi răspunse zâmbindu-mi parşiv, am nevoie să îmi dai ceva.
- Eu? eram bulversat. Dar eu nu am nimic, ce v-aş putea oferi?
- Ai exact ce vreau eu. Un lucru pe care tu nu îl preţuieşti şi nu vreau să îl laşi să se piardă. Tu oricum nu ai nevoie de el şi mi-l vei da mie.
- Ce anume? Nu înteleg ce îmi cereţi, devenisem din ce în ce mai agitat, aproape isteric.
- Vei înţelege, îmi spuse ea zâmbindu-mi seducător. Vreau tinereţea ta!
- Poftim??? Cum adică tinereţea mea? Nu e un bun pe care să îl cumperi sau să îl vinzi.
- Pentru mine este. Se apropia de mine uşor, precum o umbră, până a ajuns la câţiva centimetri în faţa mea. Îmi vei da tinereţea ta pentru un sărut. Acestea au fost ultimele cuvinte, după care ne-am sărutat prelung, călătorind din paradis în iad şi înapoi, nemasimţindu-mă în trupul meu, levitam undeva în afara timpului.
A doua zi m-am trezit foarte obosit, cu o durere îngrozitoare de cap şi o stare asemănătoare celei de mahmureală. M-am ridicat destul de greoi să ma duc la toaletă şi în drum spre, mă tot gândeam la visul ciudat de seara trecută. Ajungând în baie am avut un şoc. Oglinda îmi dezvălui că nu fusese doar un vis: eram un tip cu 30 de ani mai bătrân, cu părul grizonat şi pielea zbârcită. Eram un suflet tânăr închis în corpul muribund al unui bătrân. Îmi vândusem tinereţea pentru un sărut...

Atac de panică

Aseară m-a vizitat Moartea,

A fost a doua oară când ne-am întâlnit.

Data trecută nu mi-a spus nimic,

Era umflată şi gâtul înfăşurat în spini

Nu îi dădea voie să mă avertizeze.

Seara trecută a venit la mine plângând,

Tremura toată, în spasme sacadate şi necontrolate

Fierbând ca un vulcan gata să explodeze,

Şi a explodat în cele din urmă,

S-a împrăştiat în bucăţi enorme de vomă şi ură...

Sentimentul ei spasmodic de panică s-a lipit de mine

Şi mi-a lăsat cratere adânci în tot corpul.

Aseară, Moartea a venit la mine să o salvez,

M-a desemnat pe mine singurul urmaş

Care-I va duce în continuare

Viaţa Ei din moarte...