Rabdare...

Aşteaptă-mă la marginea mării

Cu apusul, votca şi ţigările în rucsac.

Ai grijă până mă întorc de cele două stele

Pe care le-am găsit când când căutam scoici,

Ţi le-am ascuns înainte să plec, în cămaşa maro,

Sunt în pachetul de ţigări înfăşurate în alge.

Aşteaptă-mă la marginea mării

Pe banca de os de lângă epavă.

Ţi-am lăsat sub ea regretul zilei

Şi bucuria celui mai frumos răsărit împreună.

Lângă ţi-am lăsat o pană de pescăruş, o pensulă

Şi o scrisoare goală semnată.

Aşteaptă-mă la marginea mării

Pe partea de epavă desenată

Cu jumătate de curcubeu în furtună.

Aşteaptă-mă la marginea mării

Să terminăm tabloul.

Renegare

Azi nu!

Azi nu mai vreau să mă accept,

Nici pe mine, nici pe voi.

Azi este apogeul morţii mele

În lumea asta moartă,

Cu străzi de poezie

Ornate la fiecare intersecţie

Cu statui în proză.

Azi nu mai vreau oameni insipizi şi stafidiţi

Care vorbesc în rime şi gândesc gunoi.

Azi nu mai pot fericirea.

Din cerul care mi sparge în tâmple

Când pământul mă soarbe câte puţin la fiecare pas

Încerc să vreau să mai visez.

Azi nu vreau timp.

Azi nu vreau să simt că nu simt.

Azi nu vreau să gândesc.

Azi gândurile mi-au evadat

Din celulele echilaterale

Cu bare mâncate de rugina nimicului.

Azi sunt versul fără ritm şi rimă,

Fără idee şi substanţă.

Azi nu mai vreau să mai trăiesc în moarte.

Azi vreau să mă renasc.

Azi, vreau să fiu vie!

Nevroză

Suntem înfăşuraţi în suluri de umbre.

Din spatele tapetului cu trandafiri

Şerpii ţipă lacomi şi înfometaţi

Sugrumându-ne fiecare nerv.

Eu vreau să mă ascund în tine,

Tu mă primeşti cu un râs isteric,

Mă strângi în braţe violent

Şi mă sufoci cu vise.

Ochii roşii de şobolan turbat

Îţi sticlesc agitat şi sinistru.

Eşti bolnav de prea multe iluzii.

Mă sfâşii în mii de bucăţi

Până rămân doar o idee.

Tu te transformi în şarpe...

Eu rămân agăţată în haina

Aruncată la marginea drumului.

Cea de pe urmă moarte

Uitasem cât de plăcut se simte ploaia,
Cum fiecare picătură vrea să îşi facă loc în tine
Şi să respiraţi împreună.
Uitasem cât de frumoşi sunt copacii înfloriţi,
Uitasem cum se aude liniştea într-un oraş aglomerat,
Uitasem cum să merg sau să mă plimb
Când totul în jurul meu e fugă.
Uitasem să mai zâmbesc,
Uitasem să mă mai ascult,
Uitasem cum e să joci teatru în culori,
Uitasem să văd sclipirea din fiecare suflet,
Uitasem să mai visez păpuşari fericiţi,
Uitasem cum arată fluturii în palmele protectoare ale piticilor,
Uitasem cum e să nu şti nimic.

Uitasem cum e să fii singurul muribund liber.

La capat de curcubeu

Norii se plimbă haotic,

Contrastând cu visele noastre mâncate de vreme,

Iar din ochii tăi negri încep să curgă ploi acide

Şi să fulgere cu semne de întrebare.

Mă simt atât de neputincioasă.

Aş vrea să mai am puterea sa te strâng în braţe, să te sărut,

Să te salvez de tine…

Dar noi am început deja să ne descompunem în amintiri.

Suntem morţi şi prea obosiţi să mai vedem asta.

Ecoul ultimului tunet, se sparge undeva în zare de curcubeu.

Ielele

Sunt cele care iti zambesc complice,
Care te plimba din rai in iad si inapoi,
Sunt cele care te vrajesc cu trupul si miscarile lor de felina
Si de care te indragostesti fara sa vrei si iremediabil.
Sunt cele care iti fura amintirile si viata
Si apoi, cu un suras draconic, iti spun ca va fi bine.
Sunt tot ce stii tu despre frumos.
Cele care te fac sa visezi si sa traiesti intens,
Cele care iti fura tot ce ai de oferit
Si care la sfarsit pleaca, lasandu-te singur si gol de sentimente.
Sunt ele...monstrii cu chip de copile.

Minciuna realitatii

Staţionez într-o stea la marginea orei.

Mă plimb printr-o realitate paralelă

Orbecăind printre cioburi de stea să aflu adevărul.

Minciuna ta e adevărul meu incontestabil

Ca un schelet ce aleargă după suflet.

Sunt un vânător de sentimente,

Fur vise şi iluzii şi le vând la suprapreţ,

Fac bişniţă cu viaţa să mai cumpăr timp.

Dar viaţa nu mă aude, timpul nu mă mai vede

Şi nici nu mai am bani.