Ploaie de vara

Camera e prea mica.
Ma sufoc, ma zbat sa supravietuiesc intre peretii plini de mucegai.
Lampa ma orbeste cu lumina ei cenusie, iar afara se aude ploaia.
Picaturile de apa se pierd prin mine,
Ne contopim...ele imi apasa tamplele,
Imi blocheaza sufletul, ma lasa oarba si speriata in mijlocul ploii,
Imi invadeaza creierul subrezit de trecerea furtunilor de vara.
Ma lasa singura, abandonata pe o strada laturalnica a proprie-mi minti,
Uda, pierduta, desfigurata, terifiata de puterea lor, de rautatea lor.
Ma ataca, ma rapesc, ma duc pe meleaguri straine si uitate.
Ar vrea sa ma iubeasca,
Ar vrea sa ma venereze, dar sunt prea rele.
Si ma doare...
Nu mai pot suporta...plang, urlu, dar nu ma aude nimeni.
Doar sufletul se zbate in mine...dar l-au prins,
Nu ii dau voie a iasa...
L-au inecat in furtuna de stropi a timpului...