Cea de pe urmă moarte

Uitasem cât de plăcut se simte ploaia,
Cum fiecare picătură vrea să îşi facă loc în tine
Şi să respiraţi împreună.
Uitasem cât de frumoşi sunt copacii înfloriţi,
Uitasem cum se aude liniştea într-un oraş aglomerat,
Uitasem cum să merg sau să mă plimb
Când totul în jurul meu e fugă.
Uitasem să mai zâmbesc,
Uitasem să mă mai ascult,
Uitasem cum e să joci teatru în culori,
Uitasem să văd sclipirea din fiecare suflet,
Uitasem să mai visez păpuşari fericiţi,
Uitasem cum arată fluturii în palmele protectoare ale piticilor,
Uitasem cum e să nu şti nimic.

Uitasem cum e să fii singurul muribund liber.

La capat de curcubeu

Norii se plimbă haotic,

Contrastând cu visele noastre mâncate de vreme,

Iar din ochii tăi negri încep să curgă ploi acide

Şi să fulgere cu semne de întrebare.

Mă simt atât de neputincioasă.

Aş vrea să mai am puterea sa te strâng în braţe, să te sărut,

Să te salvez de tine…

Dar noi am început deja să ne descompunem în amintiri.

Suntem morţi şi prea obosiţi să mai vedem asta.

Ecoul ultimului tunet, se sparge undeva în zare de curcubeu.

Ielele

Sunt cele care iti zambesc complice,
Care te plimba din rai in iad si inapoi,
Sunt cele care te vrajesc cu trupul si miscarile lor de felina
Si de care te indragostesti fara sa vrei si iremediabil.
Sunt cele care iti fura amintirile si viata
Si apoi, cu un suras draconic, iti spun ca va fi bine.
Sunt tot ce stii tu despre frumos.
Cele care te fac sa visezi si sa traiesti intens,
Cele care iti fura tot ce ai de oferit
Si care la sfarsit pleaca, lasandu-te singur si gol de sentimente.
Sunt ele...monstrii cu chip de copile.

Minciuna realitatii

Staţionez într-o stea la marginea orei.

Mă plimb printr-o realitate paralelă

Orbecăind printre cioburi de stea să aflu adevărul.

Minciuna ta e adevărul meu incontestabil

Ca un schelet ce aleargă după suflet.

Sunt un vânător de sentimente,

Fur vise şi iluzii şi le vând la suprapreţ,

Fac bişniţă cu viaţa să mai cumpăr timp.

Dar viaţa nu mă aude, timpul nu mă mai vede

Şi nici nu mai am bani.

Realitate

Ne pierdem pe noi în ceilalţi,

Dar nu putem trăi fără ei.

Ajungem să trăim prin ei şi ne pierdem iar.

E un joc vicios care nu ne duce nicăieri.

Stagnăm. Ne dorim ce nu avem sau nu putem atinge,

Avem ce voiam, dar nu ne ajunge,

Nu se poate mai mult?

Ba da, cât eşti dispus să plăteşti?

A păcat, ne pare rău, dar acestea sunt regulile,

Vin odată cu viaţa, şi ea însăşi e preţul.

Eu zic să nu ne mai lamentăm atât,

Oricum totul se vinde, se cumpără şi se plăteşte.

Hai să cumpărăm fericirea!

Licitaţia începe de la un suflet…

Dă cineva mai mult?

Nepăsare

Putrezeşti lângă mine, în patul acesta slinos,

Te descompui de ceva vreme, dar încă n-ai murit.

Ţipă sufletul în tine că vrea să plece, dar nu-l laşi,

Îţi e frică să îi dai drumul, să nu rămâi singur.

Preferi doar să mai vorbeşti din când în când

Cu viermii care colcăie prin mintea ta, mâncată deja pe jumătate.

Griuri colorate

Albul fiinţei tale se amestecă cu negrul minţii mele putrezite.

Griul atât de închis îmi provoacă nişte convulsii greu de stăpânit,

Îmi vine să-ţi pun un colier împletit în jurul gâtului,

Dar ochii tăi sticloşi îmi taie suflul

În lumina felinarului cu lumină gri.

Sunt bolnav de atâtea griuri colorate.

Obsesia îmi joacă feste, mă hipnotizează,

Mă pierd prin ea şi apoi…cad.

Trăiesc în filmuleţe alb-negru rulate pe un diapozitiv sadic,

Care îmi strică filmul, îl rupe şi îl asamblează altfel…îl face gri.

Eu nu vreau să fiu nici alb, nici negru şi nici gri,

Eu vreau culori…şi totuşi,

Uitându-mă la tine, mă văd pe mine,

Un gri colorat într-o lume alb-negru.