Crima

Ma plictisesc teribil...
Aceleasi ganduri, aceleasi rezolvari,
Mereu acelasi scop.
Inca o obsesie la activ,
Inca o crima agatata la dosar,
Inca o pedeapsa de savarsit.
Imi duc Crucea Sudului
Pe un drum doar de mine stiut,
Ma complac in durere
Cand adom pe spini
Cu amintirea sfasiata
De-al dorului venin.
Ma trezesc in lacrimi,
Lacrimi pure, pline de cianura.
Otrava visului di ceata
Plina cu iubiri, doruri si iluzii
Ma ameteste pana la nefiinta.
Sunt un mort cu ganduri si emotii...

Noi, cei nefericiti...

Noi...oamenenii...ne bucuram atat de tare la aprecierile celorlalti...cand seful iti spune ''ai scris un articol nemaipomenit'', sau prietenul ''ce bine arati azi'' sau amicii cand iti spun ''esti un prieten de incredere''...intotdeauna ne trebuie aprobabrea celorlalti pentru ceea ce suntem sau ceea ce facem...suntem snobi, rautaciosi,ipocriti, parsivi, persuasivi, egoisti, dar se spune ca avem si calitati...putem fi buni, iubitori, inteligenti, prieteni pe care te poti baza si la bine si la rau, insa mereu avem conditia ca toata acestea sa se reintoarca, precum un bumerang si consideram ca asta e viata si ca fericirea nu e atat de greu de gasit pe cum se zvoneste...defapt superficialitatea noastra ne impiedica sa ne dam seama cat de patetici suntem cu adevarat...nu avem incredere in noi insine, suntem mereu despartiti de ziduri mult prea groase de ceilalti deoarece consideram ca inexistenta lor ne-ar face vulnerabili, cautam fericirea in ceilalti sau in carti, muzica, arta, care pana la urma tot de oameni sunt facute...suntem prea orbi pentru a realiza ca fericirea exista in fiecare dintre noi...vrem prea mult cateodata si lucrurile frumoase trec pe langa noi, ne fac cu mana si merg mai departe, pentru ca nu e frumusetea de care aveam poate nevoie, era prea mediocra pentru standardele noastre...mergem prin cafenele, facem din fericire un subiect filozofic, ne dam destepti ca nu exista, ca e doar o iluzie, asta pentru ca ne-am obisnuit sa traim din iluzii si pentru iluzii...suntem atat de opaci incat nici macar zambetul unui copil nu ne mai bucura sau primavara care umple aleile cu o multitudine de copaci infloriti in felurite culori...de ce? n-am avut timp sa reflectam atat de mult asupra subiectului pe cat credeam...e mai simplu sa dam vina pe socitate, pe vremurile in care traim, pe probleme existentiale si sa negam cu desavarsire fericirea...ne credem maturi si trecuti prin viata, avem teancuri de studii si cariere impresionante, ne consideram realizati si asta e tot ceea ce conteaza...si in final, batrani si ursuzi, ne uitam inapoi, la tot ce a fost si simtim ca ceva lipseste totusi desi am facut tot ceea ce ne-am propus...in toata fuga noastra egoista prin viata am uitat de noi si de ceea ce era cu adevarat importat...si...chiar si atunci, spunem ca fericirea nu exista, iar cei care au gasit-o considera ca este o iluzie pentru suntem prea indoctrinati ca sa credem altceva si totul se repeta pana in cel din urma ceas...

Pareri si impresii

Plini de iubire ai zice ca suntem,
Dar dispretul din ochi ne tradeaza...
Nimeni nu a mimat vreodata iubirea
Mai bine decat am facut-o noi.

Un amalgam de simtaminte si emotii
Ne invaluie de Nicaieri...
Dar adevarul e undeva la mijloc,
Ascuns intr-o gluma...

Batrani si fericiti parem a fi astazi,
Dar impresiile intotdeauna inseala.
Am trait o viata prea falsa.
Am jucat dragostea la poker
Inca din prima zi in care ne-am cunoscut.

Am trait degeaba...

I just want you to know who i am...

Marti...

E tarziu...
Am iar mainile reci...
E o emotie ce ma strabate,
Un gand nebun si singur,
E un drum lung si anevoios,
...n-are rost.

E tarziu...
Inima e iar gheata...
E o amintire de mult uitata,
Un vis mult dorit,
E o pedeapsa prea lunga si dureroasa,
...n-are rost

E tarziu...
Capul iar ma doare...
E un vartej de amintiri si vise,
O gaura neagra a sperantei,
E o zi proasta intr-o Marti...
E tarziu...n-are rost.

Your love means everything...

regele neincoronat al lumii...

e putin trecut de ora 12...sunt la granita dintre ieri si azi, si cu toate acestea in vin in minte tot felul de intrebari pentru maine...sunt constransa de prea multe ganduri, vise prea marete si sperante pierdute...azi traiesc in ieri, maine voi trai in azi si tot asa, lantul nu se va schimba niciodata...defapt e gresit spus niciodata...sa zicem doar pentru moment... o data si o data o sa apara cineva si va rupe lantul...ieri nu o sa mai existe, nici azi si nici maine, timpul nu o sa mai fie sa imi mai framante gandurile, trairile, sentimentele...se va opri sau cel putin imi va da falsa impresie...ma va lasa sa fiu fericita, pentru un timp desigur, si cand va considera ca m-am rasfatat destul ma va arunca din nou in negura realitatii, a ceasurilor ce ticaie in nestire, a orelor ce trec prea greu, a zilelor ce par nesfarsite, a anilor ce dor atat de tare...timpul se va razbuna pentru clipa mea de desfatare, cu nopti de nesomn, saptamani si luni de asteptare...ma va tine blocata in acele lui de ceasornic ce ma vor trezi in fiecare zi la ora 6:30 fix ca sa merg la munca, sa imi respect rutina de fiecare zi in ritmul prea fad al minutelor...eternitatea pare atat de mica cand sunt fericita, cand timpul nu ma sacaie, cand dragostea miroase a flori de primavara...fericirea e o clipa, o secunda, un mare mister, un moment de neatentie al timpului, adevaratul si incontestabilul rege al lumii...cand ma va descoperi, ma va inchide in inchisoarea lui, Inchisoarea Vietii, si lantul se va reface pana cand timpul meu va trece in alte dimensiuni, dar el nu ma va lasa niciodata singura, ma va urmari mereu din umbra...si ieri si azi si maine...