Norii se plimbă haotic,
Contrastând cu visele noastre mâncate de vreme,
Iar din ochii tăi negri încep să curgă ploi acide
Şi să fulgere cu semne de întrebare.
Mă simt atât de neputincioasă.
Aş vrea să mai am puterea sa te strâng în braţe, să te sărut,
Să te salvez de tine…
Dar noi am început deja să ne descompunem în amintiri.
Suntem morţi şi prea obosiţi să mai vedem asta.
Ecoul ultimului tunet, se sparge undeva în zare de curcubeu.
Staţionez într-o stea la marginea orei.
Mă plimb printr-o realitate paralelă
Orbecăind printre cioburi de stea să aflu adevărul.
Minciuna ta e adevărul meu incontestabil
Ca un schelet ce aleargă după suflet.
Sunt un vânător de sentimente,
Fur vise şi iluzii şi le vând la suprapreţ,
Fac bişniţă cu viaţa să mai cumpăr timp.
Dar viaţa nu mă aude, timpul nu mă mai vede
Ne pierdem pe noi în ceilalţi,
Dar nu putem trăi fără ei.
Ajungem să trăim prin ei şi ne pierdem iar.
E un joc vicios care nu ne duce nicăieri.
Stagnăm. Ne dorim ce nu avem sau nu putem atinge,
Avem ce voiam, dar nu ne ajunge,
Nu se poate mai mult?
Ba da, cât eşti dispus să plăteşti?
A păcat, ne pare rău, dar acestea sunt regulile,
Vin odată cu viaţa, şi ea însăşi e preţul.
Eu zic să nu ne mai lamentăm atât,
Oricum totul se vinde, se cumpără şi se plăteşte.
Hai să cumpărăm fericirea!
Licitaţia începe de la un suflet…
Te descompui de ceva vreme, dar încă n-ai murit.
Ţipă sufletul în tine că vrea să plece, dar nu-l laşi,
Îţi e frică să îi dai drumul, să nu rămâi singur.
Preferi doar să mai vorbeşti din când în când
Cu viermii care colcăie prin mintea ta, mâncată deja pe jumătate.
